[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.lat.).28 Creştinătatea (Ib.lat.).SUUtlAlhporale ca atare, ci mai degrabă să exprime, în situaţii particulare şi în funcţie de împrejurări istorice date, relaţia complexă a tuturor creştinilor cu Sfintul Scaun şi tipul cu totul nou de societate care rezulta de aici.Nu cunoaştem nici o scriere consacrată anume justificării doctrinale a noţiunii de creştinătate, dar Grigore VII o foloseşte curent, iar urmaşii lui vor face la fel, şi nu este imposibil să extragem din spusele lor elementele principale care o constituie.Creştinătatea se prezintă mai întîi ca o comunitate formată din toţi creştinii, răspîndiţi în lumea întreagă şi uniţi sub domnia spirituală a papei.Sub acest aspect, nu se deosebeşte cu nimic de Biserică; o primă determinare însă o va diferenţia.Ca membri ai Bisericii, creştinii alcătuiesc o societate religioasă de esenţă supranaturală, dar, prin simplul fapt că sînt fiinţe care trăiesc în spaţiu şi timp, creştinii alcătuiesc o comunitate temporală şi, ca atare, un popor.Aşa este populus christianus29 al papilor, aşa este respublica christia-norum30 de care vorbea deja Sfintul Augustin.Această comunitate temporală nu se confundă deci cu nici unul din corpurile politice existente după cum nici ea nu e un corp politic.Orice corp politic e alcătuit din oameni uniţi în vederea realizării nemijlocite a unor scopuri temporale, cu mijloace temporale.Poporul creştin este cu totul deosebit, căci, deşi este şi el o realitate temporală, trăsătură prin care se distinge de Civitas Dei3i, de pildă, legăturile sale constitutive sînt spirituale şi nu foloseşte mijloace temporale, cum s-a văzut în cazul cruciadelor, decît cu intenţia şi în vederea unor scopuri spirituale.Creştinătatea este deci ansamblul tuturor creştinilor, persoane, minţi, vreri şi bunuri, care conlucrează în lume pentru ţelurile religioase ale Bisericii.Astfel concepută, creştinătatea Evului Mediu nu se putea confunda cu imperiul, căci îi includea pe toţi creştinii, iar creştinii erau şi în afara imperiului, în concepţia papilor,Jmperiul era în creştinătate.Cel mai puternic dintre suveranii temporali, împăratul avea titlul de apărător al creştinătăţii, dar şi ceilalţi suverani creştini aveau, fiecare potrivit rangului, datoria să o ocrotească şi să o sporească.Papii nici nu s-au gîndit vreodată la o lume creştină unificată politic sub un împărat universal, care să fie conducătorul temporal al lumii, iar ei să fie conducătorii ei spirituali.în primul rînd, papii erau ei înşişi suverani temporali şi nu aveau nicidecum de gînd să abdice în favoarea vreunui împărat, oricît de creştin ar fi fost el; apoi, nu a existat nici un moment în Evul Mediu îh care hotarele creştinătăţii să nu le fi depăşit cu mult pe cele ale imperiului.Nimic nu arată mai bine specificitatea poporului creştin ca atare, decît caracterul lui ireductibil la orice cadru politic dat; nimic nu-i arată mai bine realitatea ca popor, decît lucrările colective pe care le-a început şi din care a dus cîteva la bun sfîrşit.Dintre aceste lucrări, să menţionăm în29 poporul creştin (Ib.lat.).30 statul creştinilor (Ib.lat.).31 v.nota 88 de la p.155.special şcolile şi universităţile medievale, cele din Paris şi Oxford, de exemplu, a căror natură nu poate fi înţeleasă decît din punctul de vedere al creştinătăţii.Tocmai în aceste şcoli se va constitui şi se va preda doctrina sacră32 sau înţelepciunea creştină, a cărei unitate, întemeiată pe cea a credinţei creştine, va fi întotdeauna expresia şi liantul unităţii înseşi a creştinătăţii.BibliografieSECOLELE AL LX-LEA şi AL X-LEA — O excelentă introducere în ansamblul problemei, Jean Rupp, L'idee de chretiente dans la pensie pontificale des origines ă Innocent HI, Les Presses Modernes, Paris, 1939.PERIOADA CAROLINGIANĂ — Ketterer, Karl der Grosse und die Kirche, 1898.— Ohr, Der Karolingische Gottestaat in Theorie und Praxis, Viena, 1902.— De la Serviere, Charlemagne et l'Eglise, Paris, 1904.— A.Kleinclausz, Charlemagne, Hachette, Paris, 1934; cap.EX, pp.225-264.— Aug.Fliche, La Chretiente' medievale, Paris, 1929.SECOLUL AL XI-LEA — Aug.Fliche, Etudes sur la polemique religieuse d l'epoque de Gregoire VII.Les Pre'gre'goriens, Paris, 1916.— H.-X.Arquiluere, Saint Gregoire VII.Essai sur sa conception du pouvoir pontifical, J.Vrin, Paris, 1934; de acelaşi autor: L'Augustinisme politique.Essai sur laformation des theories politiques du moyen âge, J.Vrin, Paris, 1934.— Se va mai citi cu folos, despre alte aspecte ale problemei, Marc Bloch, Les rois thaumaturges, Strasbourg, 1924, şi lucrarea clasică a lui Emst Troeltsch, Die Soziallehren der christtichen Kirchen und Gruppen, J.C.B.Mohr, Tubingen, 1923.32 învăţătura sfîntă {lb.lat.)
[ Pobierz całość w formacie PDF ]