[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.lat.).512FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL Xffl-LEApe scurt, ştiinţa sine qua nulla, cum qua quaelibet219.Ea este deci superioară dialecticii, care nu are drept obiect decît silogismele probabilului, sau chiar ceea ce nu are decît aparenţa silogismului.Logica lui Lambertus din Auxerre reprezintă, cu toate acestea, exact metoda pe care Descartes va urmări mai tîrziu s-o suplinească în lucrarea sa Regulae ad directionem ingenii; căci ea este pentru el o artă, adică un ansamblu de reguli avînd aceeaşi finalitate: cunoaşterea subiectului principal al acestei arte (ars est collectio multorum praeceptorum ad unumfinem tendentium, id est collectio multorum documen-torum et multarum regularum, quae ordinantur adfinem unum, scilicet ad cognitionem illius, de quo in arte principaliter intenditur220); această artă poate fi chiar redusă la o metodă (methodus est ars brevis etfacilis et semitae proportionatur221), căci metoda este faţă de respectiva artă ceea ce sînt potecile faţă de drumuri: scurtături care duc mai comod şi mai rapid în acelaşi loc (nam sicut semita ducit ad eumdem terminum, ad quem data via, sed brevius et expedientius, similiter ad cognitionem eiusdem ducunt ars et methodus, sedfacilius methodus quam ars222); or, dialectica este arta artelor, prin aceea că deschide accesul la principiile tuturor celorlalte metode: Dia- ' lectica est ars artium ad principia omnium methodorum viam habens; sola enim dialectica probat, disputat de principiis omnium artium 223.Logica lui Lambertus din Auxerre este deci, într-adevăr, şi ea, orientată spre o dialectică a probabilităţii.Acesta este şi cazul unei opere al cărei succes a fost imens şi a cărei influenţă se va exercita mai multe secole, Summulae logicales a portughezului Petrus Iuliani, zis Petrus Hispanus, mort papă în 1277, cu numele de Ioan XXI.Ecoul ideilor sale pe care le-am întîlnit mai devreme la Lambertus din Auxerre se face auzit încă din prima fază a lucrării Summulae: Dialectica est ars artium, scientia scientiarum, ad omnium methodorum viam habens.Sola dialectica probabiliter disputat de principiis aliarum scientiarum, et ideo in acquisitione scientiarum dialectica debet esse prior224.Tratatul lui Petrus din Spania a fost nu doar intens folosit în universităţile medievale, ci şi deseori comentat şi, lucru demn de remarcat, de reprezentanţi ai tuturor şcolilor fi-219 fără de care [nu există] nici o ştiinţă, oricare ar fi ea (Ib.lat.).220 arta este un ansamblul de multe precepte care tind spre un singur ţel, adică un ansamblu de multe învăţături şi multe reguli, care sînt orânduite spre un singur scop, şi anume spre cunoaşterea acelui lucru de care se preocupă în principal arta (Ib.lat.).221 metoda este o artă de mică întindere şi uşoară, asemenea unei poteci (Ib.lat.).222 căci, după cum poteca duce spre acelaşi capăt către care duce un drum dat, dar mai pe scurt şi mai rapid, într-un mod asemănător spre cunoaşterea aceluiaşi punct final conduc arta şi metoda, dar metoda într-un mod mai comod decît arta (Ib.lat).223 dialectica este arta artelor, care deţine calea spre principiile tuturor metodelor, căci numai dialectica dovedeşte şi dezbate principiile tuturor artelor (Ib.lat.).224 dialectica este arta artelor, ştiinţa ştiinţelor care deţine calea spre [principiile] tuturor metodelor.Numai dialectica dezbate în mod verosimil principiile altor ştiinţe şi de aceea, în dobîndirea ştiinţelor, dialectica trebuie să aibă prioritate (Ib.lat.).\DE LA PERIPATETISM LA AVERROISM513lozofice şi teologice rivale, semn clar că dialectica sa nu părea să fie legată de nici o doctrină metafizică anume.S-au descoperit recent comentarii la Summulae logicales datorate lui Simon din Faversham, profesor la Paris şi la Oxford (f 1306); dominicanului Robert Kilwardby (f 1279), care descrie tratatul lui Petrus din Spania ca fiind compilat ad maiorem introductionem scolarium in arte dialectica225; chartrezului Henric din Coesfeld (f 1410); lui Ioannes Hockelin, Ulrich din Tubingen, Ioannes din Bayreuth, Ioannes Letourneur (Versorius, f pe la 1480), Lambertus din Monte (f 1499); alber-tistului Gerardus Harderwyck (f 1503), unor numeroşi scotişti, cum ar fi Ni-colaus din Orbellis (t 1455), secularului scotist Petrus Tateret (Tartaretus, rector la Paris în 1494), Ioannes de Magistris etc; nominaliştilor Marsilius din Inghen şi Ioannes Buridan.Această diversitate de comentatori face dificilă admiterea ipotezei, ispititoare în sine, că probabilismul dialectic al logicienilor din Paris ar fi fost una din cauzele, s-a spus chiar cauza principală, a probabilismului filozofic din secolul al XlV-lea.în orice caz, este remarcabil faptul că în opera lui Petrus din Spania însuşi caracterul cu precădere dialectic al logicii nu a avut nicidecum drept consecinţă vreun probabilism sau vreun scepticism în filozofia propriu-zisă.Căci Petrus din Spania nu a fost doar logician.El apare în momentul în care se considera de datoria unui magistru în arte să stăpînească, în afară de logică, toată filozofia lui Aristotel.Chiar şi după el, anumiţi profesori vor continua să se specializeze în predarea logicii şi a retoricii, însă cei mai renumiţi vor ţine să-şi extindă învăţătura şi comentariile la fizică, psihologie, metafizică şi morală.Astfel, Petrus din Spania ne-a lăsat, în afară de Summulae logicales şi Syncategoremata, comentariile la De animalibus, De morte et vita, De cau-sis longitudinis et brevitatis vitae şi De anima.Predilecţia sa pentru aceste tratate se explică de la sine, căci acest logician era în acelaşi timp şi medic.De altfel, lucrarea sa principală este un tratat De anima, distinct de comentariul său la lucrarea cu acelaşi titlu a lui Aristotel şi a cărui editare este întru totul de dorit.Din fragmentele deja publicate, reiese clar că acest tratat, scris într-un stil lipsit de orice formalism scolastic şi de citate din Aristotel, Avi-cenna sau Averroes, susţine ca teorie a cunoaşterii „un remarcabil sincretism al doctrinei augustiniene a iluminării cu teoria avicenniană a emanării şi a Inteligenţelor" (M.Grabmann).în secolul al XHI-lea puteai deci să susţii asemenea teze şi să ajungi totuşi papă.Dar ele nu anunţă, desigur, cu nimic nominalismul lui Ockham şi nu putem să nu ne întrebăm dacă din îndmplare a fost supus aristotelismul tomist cenzurii episcopului Parisului, Etienne Tem-pier, chiar în anul în care a murit papa ale cărui opinii filozofice favorizau augustinismul avicennizant (1277).Din a doua jumătate a secolului al XHI-lea, deşi mai întîlnim încă magistri a căror operă tratează în special despre logică, precum Nicolaus din Paris, menţionat de două ori, în 1253 şi 1263, în Chartularium universitatis Pari-225pentru o introducere mai cuprinzătoare a elevilor în arta dialectică (Ib.lat.).514FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL XHI-LEAsiensis226, sau Adenulf din Anagni (t 1289), autor al unui tratat despre Topice, asistăm la apariţia altora, al căror interes începe să se extindă dincolo de aceste studii.Verosimilul este uneori adevărat, dar nu e cazul aici.Sîntem tentaţi să ni-i închipuim pe teologii din Paris neliniştiţi de progresele filozofice ale colegilor de la Facultatea de arte şi alergînd după ei ca să le smulgă cuceririle.S-a întîmplat exact invers.Teologiile lui Guilelmus din Auvergne, Guilelmus din Auxerre şi Philippe Cancelarul dovedesc o cunoaştere a doctrinelor noi şi o deschidere intelectuală în discutarea problemelor filozofice care lasă mult în urmă modestele producţii ale logicienilor din Paris.Dar asta nu-i tot
[ Pobierz całość w formacie PDF ]